Promateris are în plan creșterea producției de ambalaje compostabile cu 40% în 2022, consolidându-și astfel poziția de lider regional în Europa Centrală și de Est.
Promateris anunță că în 2021 solicitările pentru ambalajele biodegradabile și compostabile pe care le produce în fabrica din Buftea au crescut cu 110% comparativ cu anul trecut. Această cerere în creștere a contribuit la rezultatele companiei din anul 2021, Promateris înregistrând pentru primele 9 luni ale anului o majorarea cifrei de afaceri cu 66% față de aceeași perioadă a anului trecut. Grupul a înregistrat o cifră de afaceri consolidată (incluzând compania de distribuție Biodeck) de 136 milioane de lei și EBITDA consolidat de peste 22 milioane de lei, o creștere de 112% față de perioada similară a anului precedent.
"Conștientizarea riscurilor pe care le ridică schimbările climatice și în special poluarea cu plastic de unică folosință au determinat adoptarea unor soluții legislative la nivelul UE, dar și al României, rezultând în creșterea interesului publicului pentru ambalaje bio-based și compostabile. Credem în transformarea verde ce are loc la nivelul Uniunii Europene, iar ambiția noastră este să devenim cel mai mare producător european de ambalaje cu amprentă redusă de carbon. În ceea ce privește Promateris, în ultimii trei ani, am realizat investiții de peste 50 milioane de lei în dezvoltarea de ambalaje biodegradabile și compostabile, dar și în reciclarea bioplasticului. Promateris se află pe un trend de creștere accelerată și vom continua să investim în dezvoltarea companiei în vederea îmbunătățirii performanței, atât prin dezvoltarea unității de producție, dar și prin digitalizarea fluxurilor de lucru", a declarat Tudor Georgescu, CEO Promateris.
Grupul a avut o creștere a producției segmentului de ambalaje biodegradabile și compostabile de 36% în 2021 față de 2020. Compania are în plan creșterea producției pe acest segment cu 40% în 2022, consolidându-și astfel poziția de lider regional în Europa Centrală și de Est. Din perspectiva reducerii amprentei de carbon, în 2021, Promateris a reciclat peste 1.000 de tone de deșeuri industriale din producție. Acest lucru a fost realizat datorită liniei de reciclare a deșeurilor instalată în cadrul companiei.
Promateris încheie anul 2021 cu o serie de realizări semnificative, precum obținerea unei finanțări nerambursabile în valoare de 744.000 euro pentru producția de granule realizate din amidon de porumb. Grantul este oferit de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin mecanismele financiare SEE și Norvegian2014-2021, în cadrul programului "Creșterea IMM-urilor din România." De asemenea, compania a obținut un grant de 100.000 de euro prin programul Electric UP pentru instalarea de panouri fotovoltaice. Acesta este primul pas al companiei în tranziția către utilizarea energiei din surse regenerabile în procesul de producție.
Tot în 2021, Promateris a publicat primul său raport ESG (Environmental, Social, Governance) și a obținut/reînnoit certificările ISO 9001, 14001, 45001, 22000, atestând că organizația își desfășoară activitatea în baza celor mai bune practici. În ceea ce privește eficientizarea fluxurilor de lucru, compania a implementat un sistem ERP de ultimă generație, specializat în producția de ambalaje, în parteneriat cu compania germană Theurer.
În 2022, Promateris își propune să continue investițiile în biomateriale în vederea consolidării poziției de lider regional în CEE prin dezvoltarea capacității de producție pentru ambalajele bio-based & compostabile în fabrica din Buftea. De asemenea, compania are în plan dezvoltarea producției de ambalaje flexibile destinate industriei alimentare și începerea producției de materie primă biodegrabailă și compostabilă, pe bază de amidon de porumb. Promateris va deveni astfel prima companie din Europa de Est care produce materie primă pe bază de amidon de porumb.
În plus, Promateris își propune intrarea pe un nou segment de piață, cel al ambalajelor din hârtie, prin dezvoltarea unei facilități de producție, proiect ce va fi finalizat în anul 2023.